miercuri, martie 19, 2025

Ziua Poliției Române sărbătorită la IPJ Bihor – Programul manifestărilor

- Advertisement -spot_img
Must Read

2 5  M A R T I E  – Z I U A  P O L I Ţ I E I  R O M Â N E

prilej de celebrare a ceea ce deţinem drept

virtute şi nobleţe a fiinţei naţionale

 

– 196 de ani de istorie şi tradiţie –

 

Ziua Poliţiei Române, scurt istoric:

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători.

 

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE DE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BIHOR,

CU OCAZIA ZILEI POLIŢIEI ROMÂNE:

 

Avem deosebita onoare de a vă invita să participaţi la aniversarea a 196 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române.

       

 Ziua Poliţiei Române va fi marcată în Judeţul Bihor printr-o serie de evenimente menite să exprime recunoştinţa faţă de cetăţean, cel în slujba căruia se află în permanenţă poliţistul bihorean.

 

MIERCURI,  21 MARTIE 2018

„CUPA POLIŢIEI BIHORENE LA TIR”

 

        Miercuri, 21 martie a.c., începând cu ora 10.30, la Poligonul de Tragere din cadrul Bazei Sportive „Dinamo Oradea” din Municipiul Oradea, se va desfăşura competiţia „Cupa Poliţiei Bihorene la Tir” pentru jurnalişti.

Reprezentanţii mass-media locale sunt invitaţi să participe la concurs, iar cei mai merituoşi vor fi răsplătiţi cu cupe şi diplome care să certifice rezultatele obţinute.

 

VINERI, 23 MARTIE 2018

 

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ FESTIVĂ – ORA 10.00

 

  • Ora 10.00 – Şedinţă Publică Festivă în Sala de Festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor (strada Parcul Traian nr.18, municipiul Oradea), în cadrul căreia va avea loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a poliţiştilor bihoreni şi premierea polițiștilor cu rezultate profesionale deosebite.

La manifestare vor lua parte și delegații ale polițiștilor din Ungaria şi Serbia.

 

 

VINERI, 23 MARTIE 2018

– ora 11.00 –

ÎN CETATEA ORADEA,

POLIŢIA BIHOREANĂ SĂRBĂTOREŞTE ALĂTURI DE COMUNITATE

 

Sărbătoarea va fi marcată începând cu ora 11.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în Cetatea Oradea.

 

Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru.

Astfel, în Cetatea Oradea vor avea loc următoarele activităţi dedicate cetăţenilor, cei în slujba cărora poliţiştii bihoreni se află în permanenţă:

  • Expoziţia de fotografie „100 de ani de poliție în județul Bihor”, în Muzeul Cetății Oradea – Poliția Bihoreană în imagini și documente de la 1918 până în prezent;
  • Jocuri și concursuri din domeniul prevenirii criminalității, dedicate copiilor;
  • Prezentarea dotărilor autolaboratorului criminalistic, cu suportul de specialitate al poliţiştilor criminalişti bihoreni;
  • Expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotarea Poliţiei Bihorene;
  • Standuri de documentare – informare în cadrul căruia vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ – preventiv.
  • Demonstraţii și exerciții tactice ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale – ora 12.00;
  • Demonstraţii de abilităţi ale unităţii canine a Poliţiei Bihorene – ora 12.00.
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Hackerii care au furat datele clienților Orange NU au revendicat atacul. Vezi precizările companiei!

Hackerii care au furat datele clienților Orange, inclusiv cele privind cărți de credit, contracte și informații de identificare personală,...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -