sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Unul dintre militarii răniți azi în Afganistan a decedat

- Advertisement -spot_img
Must Read

Caporalul Mădălin Stoica a decedat vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații și era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

* * *

Militarii focșăneni au fost introduși în teatrul de operații din Afganistan în luna august.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -