Un copil care activa la grupa de juniori U12 a clubului Sticla Arieșul Turda, a decedat! Trecerea la cele veșnice a micuțului fotbalist a adus multă durere, atât familiei, cât și celor care l-au cunoscut, scrie Turdanews.net
Un copilaș, fotbalist de la Sticla Arieșul Turda, va fi înmormântat luni. „Ar fi trebuit să bată mingea alături de colegii lui, dar Domnul a avut alt plan cu el”
”Familia ACS Sticla Arieșul Turda îmbracă din nou haina de doliu! Cu mare durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a micului nostru fotbalist Alexandru Onacă (grupa U12).
Într-un moment în care ar fi trebuit să bată mingea alături de colegii lui, Domnul a avut alt plan cu el!
Suntem alături da familia Onacă în aceste momente grele și ne rugăm să aibă puterea de a trece peste această grea încercare!
Domnul să aibă grijă de sufletul lui Alexandru! ”, au transmis oficialii clubului.
Alexandru Onacă, tânărul fotbalist de 10 ani, care activa la grupa U12 de la Sticla Arieșul Turda, va fi înmormântat luni, la ora 12.00.
Cei interesați își pot lua rămas bun, azi și mâine de la ora 18.00, când va avea loc priveghiul.
„Cei care doresc să-și ia rămas bun de la Onacă Alexandru Sebastian, priveghiul este astăzi de la ora 18:00 (09.09.20023 – 10.09.2023) la Capela din micro 3, iar slujba de înmormântare va avea loc luni, ora 12:00, la Capela din Micro 3”, a transmis mama tânărului fotbalist.