Un bărbat de 53 de ani a murit la depozitul Kaufland Turda, iar IPJ Cluj a deschis un dosar pentru ucidere din culpă, scrie presa locală.
Tragic: Bărbat decedat la depozitul Kaufland Turda
„La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost găsit căzut în interiorul unui depozit ce aparține unei societăți comerciale, situat în comuna Mihai Viteazu.
La fața locului, echipajul medical a procedat la aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul persoanei.
În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au constatat că bărbatul în vârstă de 53 de ani, din municipiul Turda, a fost găsit la nivelul solului de către un alt bărbat, care a solicitat imediat sprijin prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate urme vizibile de violență pe corpului acestuia, cauza decesului urmând a fi stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă”, informează IPJ Cluj.