vineri, ianuarie 10, 2025

TABĂRĂ de iarnă pentru persoane cu dizabilități, pe pârtia Buscat Ski Resort din Cluj

- Advertisement -spot_img
Must Read

Între 29 ianuarie și 3 februarie, antrenorii și voluntarii Caiac SMile, alături de asistenți medicali și kinetoterapeuți vor fi pe pârtia Buscat Ski Resort, din județul Cluj, pentru cea de-a doua tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități, scrie cluju.ro

Cei cinci beneficiari ai taberei vor fi îndrumați de monitorii de schi cu dizabilități și de voluntarii și antrenorii asociației din Satu Mare și, la finalul perioadei, vor putea schia independent, folosind monoschiul. 

TABĂRĂ de iarnă pentru persoane cu dizabilități, pe pârtia Buscat Ski Resort din Cluj

Pe lângă cele cinci persoane înscrise în tabăra specială, vor putea schia și alți oameni cu dizabilități care au optat pentru o zi pe pârtie.

Organizatorii îi invită la Buscat și pe cei care nu s-au înscris încă în platforma online și anunță că înscrierea pe site-ul www.caiacsmile.ro se poate face chiar de pe pârtie.

Pentru ei, echipa Caiac SMile va fi prezentă luni, 30 ianuarie, miercuri, 1 februarie și joi, 2 februarie (marți, 31 ianuarie, programul este dedicat integral celor din tabăra permanentă și persoanelor nevăzătoare), între orele 11:00 și 16:00.

Noi vom fi pe pârtie în fiecare zi și vom coborî de câte ori este nevoie alături de prietenii noștri speciali. Foarte multe persoane cu dizabilități s-au înscris pe site-ul nostru. Din experiența primei tabere, știm că sunt și persoane care nu s-au înscris. Noi îi așteptăm pe toți să ne bucurăm împreună de zilele de iarnă!

Și, fiindcă avem parteneri care ne iubesc, vă anunțăm că, la Buscat Ski Resort, beneficiarii noștri au gratuitate pentru tot ceea ce presupune acest sport: ski pass-urile și echipamentele (clăpari, căști, ochelari, iar pentru însoțitori și schiuri) sunt puse la dispoziție de reprezentanții pârtiei, cărora le mulțumim – și pentru ajutor, dar și pentru imensa muncă depusă pentru a avea condiții într-o perioadă în care zăpada pe pârtii a devenit o raritate”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Obiectivul asumat de Caiac SMile pentru acest sezon de iarnă a fost ca 1.000 de persoane cu dizabilități să se bucure de sporturile de iarnă și să schieze cu ajutorul monoschiului, pe pârtiile accesibilizate anterior în cadrul programului ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, derulat în sezonul 2021-2022.

Programul următoarelor tabere

Proiectul, care a debutat în 15 ianuarie 2023, la Cheile Grădiștei, se va desfășura pe toată perioada sezonului 2022-2023, după următorul program:

  • 5 – 10 Februarie, Poiana Brașov;
  • 12 – 16 Februarie, Păltiniș, Sibiu;
  • 26 Februarie – 3 Martie și 5 – 10 Martie, Cheile Grădiștei;
  • 12 – 17 Martie, Cavnic.

Citeste si. METEO: Prognoza ANM pentru următoarele săptămâni. Mai vine sau nu iarna în România?

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Zbor nou pe ruta Cluj-Napoca – Castellon, din această vară

Comunicat de presă - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță introducerea noii rute Cluj-Napoca – Castellón, operate în premieră...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -