Agenţia europeană pentru sănătate a anunţat miercuri că investighează zeci de cazuri raportate şi suspectate de salmonella legate de consumul de ciocolată în cel puţin nouă ţări.
Surpriza din ouăle Kinder: SALMONELLA. Zeci de persoane infestate, UE investighează cazul
Grupul italian de produse de cofetărie Ferrero a rechemat miercuri mai multe loturi de ouă de ciocolată Kinder Surprise şi alte produse de pe rafturile spaniole, după măsuri similare luate luni în Marea Britanie şi Irlanda.
Ferrero a descris retragerile drept precauţie şi a declarat miercuri că niciun produs Kinder lansat pe piaţă nu a fost testat pozitiv pentru salmonella.
”Epidemia se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii care sunt spitalizaţi, unii cu simptome clinice severe, cum ar fi diareea cu sânge”, a spus Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit news.ro.
Agenţia nu a menţionat Ferrero sau nicio altă companie, într-un comunicat, dar a avertizat miercuri că cazurile raportate au fost în mare parte în rândul copiilor sub 10 ani.
Agenţia a spus ulterior că sunt implicate ouă de ciocolată Kinder, dar nu a clarificat dacă problema se referă exclusiv la acele produse.
Nestle, compania elveţiană producătoare de produse de cofetărie, a declarat că nu a rechemat niciun produs în acest context.