Primăria municipiului Turda , împreună cu Domeniul Public au lansat un proiect amplu de curățenie în oraș, astfel că mai multe străzi vor fi spălate și aspirate cu o mașină specială.
,,Am lansat un proiect pilot împreună cu Domeniul Public, prin care vrem să demonstrăm că putem păstra curate şoselele oraşului cu ajutorul unei maşini speciale de spălat şi aspirat.
Până la sfârşitul săptămânii vor fi curățate Piața Republicii, str. Castanilor, str. Caisului, str. Drumul Ceanului, Aleea Ştrandului şi str. Frăgărişte. Săptămâna viitoare va fi curățat şi Parcul Central. Dacă se dovedeşte a fi o practică rentabilă, vom extinde acest serviciu la nivelul întregului municipiu.”
Primăria Municipiului Turda