marți, aprilie 1, 2025

Stadiul actual al proiectului de construire al Autobazei TUP din Turda

- Advertisement -spot_img
Must Read

COMUNICAT Primăria Turda: Stadiul actual al proiectului de construire al Autobazei TUP – Transport Urban Public Turda.

Lucrările de finisaj interior ale halei de garare se apropie de încheiere. Cablajele electrice s-au finalizat atât în corpul administrativ cât și în hală.

Au fost efectuate toate rețelele de apă, rețeaua de hidranți este finalizată și a fost executată proba de etanșeitate.

Stadiul actual al proiectului de construire al Autobazei TUP din Turda

Structura metalică de pe hală este montată în totalitate, urmează să fie placată cu tablă click pentru a se finaliza aspectul exterior al clădirii.

Lucrările la finisajele interioare ale clădirii administrative sunt în curs de desfășurare, s-a turnat șapa autonivelantă în corpul administrativ, urmând a se monta și tarketul. Se lucrează și la amenajarea exterioară, urmând să fie turnat ultimul strat de asfalt.

Suntem tot mai aproape de punerea în funcțiune a acestor clădiri iar aceste facilități vor oferi condiții optime pentru gararea și întreținerea autobuzelor electrice, contribuind astfel la eficientizarea transportului urban în Turda.

Citeste si: Centrul comunitar de igienă și sănătate – un proiect pentru copiii din medii defavorizate, va fi inaugurat în curând la Turda

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

METEO: Instabilitate atmosferică, vremea se schimbă drastic în următoarele zile. Vezi cum începe Aprilie!

Vremea în aprilie 2025 se anunță capricioasă, conform prognozei meteorologilor, astfel că temperaturile vor fluctua, cu perioade mai calde...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -