luni, martie 17, 2025

Șeful DSU, Raed Arafat, promite înlocuirea tuturor autospecialelor de intervenție vechi!

- Advertisement -spot_img
Must Read

În următorii trei ani, componenta veche de peste 30 de ani a mașinilor de intervenție ale pompierilor va fi înlocuită integral – a afirmat șeful DSU dr. Raed Arafat, în cadrul ședinței de evaluare a activității pe anul 2017 a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Pe lângă dotarea cu mașini de stingere, se are în vedere și înlocuirea ambulanțelor în cel mai scurt timp, sperându-se ca deja din acest an să fie livrate noi ambulanțe SMURD, urmând ca până în anul 2020 să fie cumpărate 100 de autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, 60 de autospeciale de descarcerare, 250 de ambulanţe SMURD tip B şi C, 30 de autospeciale de transport personal şi victime multiple.

O altă apreciere, făcută în cadrul prezentării bilanțului IGSU, din partea șefului DSU a fost pe marginea componentei resursă umană. Acesta a declarat că resursa umană este cea mai valoroasă în sistemul de urgenţă, amintind, în context, că anul acesta vor finaliza cursurile Şcolii de Subofiţeri Pompieri un număr 600 de absolvenţi, faţă de câte 200, câţi terminau aceste studii în fiecare an.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Primăria Câmpia Turzii, Comunicat despre utilajul de măturat care a prăfuit sensul de la intrarea în oraș

PENTRU CORECTA INFORMARE A OPINIEI PUBLICECa urmare a clipului video în care un utilaj folosit la măturarea carosabilului operează...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -