Prevenirea victimizării copiilor a reprezentat o prioritate a activităţii Poliţiei Române în ultimii ani, fiind un deziderat obligatoriu în contextul unei societăţi democratice. Astfel, orice demers educativ-preventiv, în special unul de informare a publicului cu privire la măsurile elementare de auto-protecţie, este menit să asigure un climat social propice dezvoltării unui comportament adecvat.
Pentru informarea şi modelarea comportamentului copiilor în spiritul prevenirii criminalităţii şi reducerea riscului victimizării în şcoală, în special în perioada readaptării la mediul şcolar, Poliţia Română derulează campania „ŞCOALA ÎN SIGURANŢĂ”.
În Judeţul Mureş, peste 260 poliţişti din diverse structuri au participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar, mesajul lor fiind atât de încurajare a actului educaţional, cât şi de reamintire a importanţei comportamentelor preventive şi a parteneriatului poliţie-şcoală-familie.
Şcoala şi-a deschis porţile, iar copiii au păşit din nou în clase, nerăbdători să îşi revadă colegii şi profesorii.
Prima zi de şcoală a decurs fără probleme şi pentru că poliţiştii au fost lângă copii, dascăli, părinţi, iar cei mici au respectat sfaturile oamenilor legii şi :
- dacă nu fost însoţiţi, au mers spre şcoală doar prin zone circulate;
- au stat de vorbă doar cu persoane cunoscute;
- au evitat să aibă asupra lor obiecte de valoare.
Vă mulţumim că aţi respectat sfaturile poliţiştilor