Cinci membri ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție publică de interes județean subordonată Consiliului Județean, au participat recent la un schimb de experiență cu omologii polonezi din Voievodatul Malopolska, în zona stațiunii montane Zakopane.
„Expertiza partenerilor polonezi în ceea ce privește turismul montan și, implicit, salvarea pe munte, este unanim apreciată printre cunoscători, motiv pentru care apreciez inițiativa de a prelua din experiența acestora ca fiind mai mult decât binevenită” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Salvatorii montani clujeni au participat împreună cu salvatorii montani din Zakopane la o serie de exerciții de salvare din telescaun, exerciții de salvare din zona montană înaltă, căutare, evacuare și transport în zone înalte cu risc ridicat de avalanșe, cursuri de citire a zăpezii și de calculare a riscului de avalanșă.
Astfel, în primele două zile, salvatorii montani clujeni au testat sistemele folosite de omologii lor polonezi în ceea ce privește salvarea din telescaun. Experiența îndelungată a polonezilor s-a văzut atât în simplitatea și eficiența procedeelor, cât și în siguranța cu care, într-un timp foarte scurt, au reușit sa evacueze ”victimele” de pe instalația de telescaun. După exercițiul de evacuare, echipa clujeană a urcat într-o zonă alpină, foarte asemănătoare, de altfel, cu zona Bâlea din România, unde a fost aprofundată tehnica deplasării pe zăpadă cu ajutorul schiurilor de tură. Această acțiune s-a finalizat cu o deplasare pe timp de noapte, în care s-au parcurs zone cu diferite tipuri de zăpadă și care a testat capacitatea de orientare a salvatorilor.
În cea de-a treia zi, salvatorii montani au participat, la o altitudine de peste 2000 de metri, la cursuri de citire a zăpezii, de evaluare a riscului de avalanșă, respectiv de evaluare a factorilor care pot duce la producerea accidentelor montane
În final, în ultima zi de pregătire, clujenii au participat la exerciții de transport al victimelor, atât în zonele montane înalte – zone de abrupt, cât și pe pârtiile de schi.
Desfășurată într-unul dintre cele mai bine administrate parcuri naturale din Europa, acțiunea face parte dintr-un proiect început în urmă cu patru ani de către salvatorii montani români și cei polonezi. Proiectul este susținut de Consiliul Județean Cluj, fiind parte a colaborării aprofundate dintre județul Cluj și voievodatul Malopolska, regiuni înfrățite încă din anul 2005.