IMPACTUL PSIHOLOGIC AL CONFLICTUL ARMAT.
REZILIENȚA ASISTATĂ
Andreea Pătrașcu
psiholog clinician specialist
psihoterapeut
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea mentală nu doar prin absența bolilor mentale, ci și ca o stare de bine, în care toți indivizii își pot realiza potențialul individual, pot face față stresului de zi cu zi și pot lucra productiv și util, într-un mod prin care își aduc o contribuție în cadrul comunităților din care fac parte.
Psiholog Andreea Pătrașcu: Impactul psihologic al războiului; Reziliența asistată
Principalele tulburări mentale identificate care sunt în corelaţie directă cu situaţia conflictuală se referă la: tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), tulburarea de anxietate generalizată, mutismul selectiv, anxietatea de separare, tulburările somatoforme.
PTSD apare preponderent în zonele bombardate. Tulburarea de anxietate, precum anxietatea de separare, este mai frecventă în zonele care sunt atacate rar sau în zone care ar putea fi atacate.
Cercetări asupra supraviețuitorilor celui de-al doilea război mondial analizează trauma psihică prin transmitere transgenerațională. Se poate vorbi despre o astfel de traumatizare atunci când simptome ale PTSD se manifestă la un părinte şi există, astfel, un risc de răspândire a suferinţei prin transfer la nivel emoţional, crescând exponențial afectarea negativă a psihicului unui copil. Traumatizarea copiilor poate fi influenţată direct de experienţele pe care le au taţii în război.
O altă tulburare serioasă este anxietatea de separare – o anxietate excesivă, cu privire la separarea de casă sau de cei faţă de care o persoană este ataşată, manifestându-se ca un efect secundar fricii induse de arestarea membrilor unei familii, bombardament, gloanţe.
Copiii, de asemenea, mai pot dezvolta tulburări somatoforme – deprivare de somn/insomnie, dureri de cap, crampe, vărsături, probleme de piele şi dureri psihice – şi mutism selectiv, ca un răspuns adaptativ la violenţă.
Studiul diferenţei de gen în cazul adolescenţilor care au experimentat conflictul este important. În timp ce băieţii pot dezvolta mai multe caracteristici ale personalităţii violente, fetele pot prezenta o mai mare prezenţă a simptomelor depresive.
Trauma determinată de conflict este profundă pentru tinerii care sunt strămutați, mulți dintre ei fiind timp îndelungat afectați de spectrul terorii.
O stare de însănătoşire s-ar putea obține prin a începe ’a se lucra’ la vindecarea rănilor cauzate de război.
Există situații când anumite persoane vor avea nevoie de un ajutor suplimentar. Acest ajutor poate impune reziliența asistată.
Psihologi, psihoterapeuţi, specialişti în sănătate mentală pot scădea prevalenţa tulburărilor mentale prin oferirea de servicii de creștere a rezilienței emoționale.
Oricine poate experimenta provocări, inclusiv evenimente traumatice cu impact îndelungat. Fiecare schimbare afectează oamenii în mod diferit, aducând un val specific de gânduri, emoții, incertitudini. În general, oamenii se adaptează bine de-a lungul timpului la schimbări și la situații stresante, datorită rezilienței.
Specialiști ai domeniului consideră reziliența ca fiind abilitatea de adaptare și dezvoltare într-un context nefavorabil, implicând un proces care rezultă din interacțiunea subiectului cu mediul și cu factorii de protecție, un proces cu scop adaptativ. Reziliența determină individul să se dezvolte altfel, reinventându-se. A fi rezilient presupune a alege alte căi, depășind problemele specifice ale subiectului.
În cabinetele de psihologie, ca entități de reziliență asistată, persoana afectată este invitată să cedeze locul unui subiect funcțional, edificator al propriei existenței. Este antrenată creativitatea, sunt asigurate premisele realizării propriei identități, facilitându-i persoanei afectate fixarea cadrului propriului său proiect de viață. Din perspectiva rezilienței asistate, se evidențiază și se dezvoltă potențialul persoanelor considerate în situații de risc. O importanță deosebită este acordată elementelor de protecție, care pot capacita reziliența, precum stima de sine, sentimentul de control asupra propriului parcurs, creativitatea, umorul.
Persoanele asistate deseori realizează importanța susținerii sociale (partener, membru al familiei, prieten). În cadrul entității de reziliență asistată se subliniază importanța unui “tutore” de reziliență, care însoțește persoana pe drumul său, având ca scop acordarea sprijinului în procesul de însușire a resurselor de care dispune pentru a atinge obiectivele pe care ea însăși le-a fixat, a ajutorului pentru crearea unor legături strânse între viața acestuia și obiectivele sociale, a ajutorului pentru recunoașterea și întărirea rezilienței, pentru recunoașterea și modificarea acelei situații care nu a putut proteja subiectul de suferință, precum și în procesul de înțelegere a motivelor instalării suferinței și depășirii acesteia.
De asemenea, în cadrul practicii de reziliență, persoanei i se recunosc resursele, acceptându-se că se poate învăța din propria experiență. A avea alături pe cineva care înțelege problemele pe care persoana le întâmpină și care să ofere suport, determină un context esențial pentru construirea rezilienței, iar acest lucru se întâmplă, de altfel, în orice terapie.
Reziliența deschide o nouă cale pentru domeniul clinic și o nouă perspectivă în câmpul sănătății psihice. Implică o desprindere de modelul de intervenție bazat pe considerarea exclusivă a patologiei. Formele de abordare a rezilienței aduc resurse suplimentare și uneori complementare tratamentelor clasice. Este important să se integreze în strategia terapeutică abordări bazate pe punctele forte ale unei persoane și orientate spre construirea rezilienței persoanei.
În procesul psihoterapeutic trebuie acordată importanța cuvenită tuturor elementelor care pot realiza un aport la dezvoltarea resurselor personale cu potențial manifest în edificarea propriului bine, în scopul atingerii obiectivului dezvoltării individului pentru ceea ce dorește să devină.
Citeste si: Accident GRAV în Vâlcele, Cluj. Doi șoferi de 64 și 65 de ani, au ajuns la spital
