vineri, martie 28, 2025

PROIECTUL NAŢIONAL AL POLIȚIEI ROMÂNE „ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI”

- Advertisement -spot_img
Must Read

Peste 3.000 de elevi din 67 de şcoli sunt implicați de polițiștii de prevenire bihoreni în proiectul „Școala Siguranței Tedi”, în urma căruia cei mici vor dobândi informații utile pentru siguranța lor.

Pe parcursul anului şcolar 2017 – 2018, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România” derulează Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.

În județul Bihor, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor. 67 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire bihoreni pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.

În cursul lunilor ianuarie și februarie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat activităţi preventive în 31 de unităţi şcolare bihorene din cele 67 înscrise în programul, în care au implicat până în prezent peste 1.200 de elevi din municipiul Oradea și din localitățile bihorene Nucet, Vașcău, Căpâlna, Sântandrei, Câmpani, Sânmartin, Cetariu, Balc, Marghita. În municipiul Oradea au fost derulate activități în Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, Liceul Teologic Greco Catolic „Iuliu Maniu” din municipiul Oradea, Școala Gimnazială „Octavian Goga”, Școala Gimnazială „Szacsvay Imre”, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială „Lucreția Suciu”, , Liceul de Arte Oradea,  Liceul „Don Orione” Oradea.

Informaţiile oferite de poliţiştii bihoreni sunt susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari, constând în cărţi de colorat, broşuri şi pliante informative, set de scenarii de activităţi.

Activităţile derulate în şcoli de poliţiştii bihoreni respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui. Poliţiştii de prevenire le-au prezentat copiilor cum arată o trecere pentru pietoni, un indicator rutier şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni şi principalele reguli de comportament în trafic. De asemenea, copiii au vizionat filmele tematice: „Drumul colorat”, „Dacă ei pot, toată lumea poate. Traversaţi prin locurile marcate” (anexăm foto). Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Activităţile preventive derulate în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi” vor fi continuate de poliţiştii de prevenire şi rutieri bihoreni pe parcursul întregului an şcolar 2017 – 2018.

Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:

 

* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!

* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!

* Traversează doar pe culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!

* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!

* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!

* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.

Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!

* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

test

test
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -