Meteorologii anunţă că vremea se va menține deosebit de rece. În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros și temporar, mai ales ziua, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. De duminică, vremea va intra într-un proces de încălzire
JOI Vremea va fi în continuare deosebit de rece, cu precădere în nord și în depresiuni, unde local, îndeosebi noaptea, va fi ger. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații, mai ales spre seară și în cursul nopții, în jumătatea de sud a țării, unde vor fi mai importante cantitativ, și pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vor predomina ninsorile, exceptând zona litoralului, unde precipitațiile vor fi mixte.
Vântul se va intensifica treptat în sud, în sud-est și pe crestele montane și va avea viteze mai mari noaptea, când temporar ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei și 5 grade în Dealurile Banatului, minimele între -12 grade în nordul Moldovei și 1 grad pe litoral.
VINERI: Vremea se va menține deosebit de rece la această dată. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații, în special pe parcursul zilei, pe arii extinse în jumătatea de sud-est a țării, unde vor fi moderate cantitativ, și local în rest. Acestea vor fi mixte în Dobrogea, iar pe arii restrânse și în Banat și Crișana și mai ales ninsori în celelalte zone, astfel că se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice, iar în prima parte a intervalului și în cele sud-vestice și la munte, cu viteze mai mari pe creşte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade, iar cele minime între -11 și 0 grade.
SÂMBĂTA: Vremea va fi mai rece decât în mod caracteristic acestei date. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte în sud și sud-vest și sub formă de ninsoare la munte. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări la munte și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase vor fi condiții de ceață.
BUCUREŞTI: Vremea va fi mai rece decât în mod caracteristic acestei date. Cerul va mai avea unele înnorări ziua când vor fi condiții pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, dar va deveni variabil în partea a doua a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -7…-5 grade, mai scăzută la periferie. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
DE DUMINICĂ PÂNĂ MIERCURI: Vremea va intra într-un proces de încălzire. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului.
Capitala şi alte 14 judeţe intră sub Cod portocaliu de ninsori abundente joi noaptea, în timp ce 16 judeţe se vor afla sub Cod galben de ninsori însemnate de joi după-amiaza, potrivit avertizărilor emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie
Codul portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută va afecta, în perioada 22 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 15:00, judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş (parţial), Teleorman, Dâmboviţa (parţial), Prahova (parţial), Buzău (parţial), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti.
Potrivit meteorologilor, în sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h şi temporar 65 – 70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii.
Pe de altă parte, începând de joi de la ora 15:00, până vineri la ora 20:00, judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Covasna, Argeş (parţial), Dâmboviţa (parţial), Prahova (parţial), Buzău (parţial), Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi şi Constanţa se vor afla sub avertizare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece.