duminică, aprilie 20, 2025

Profesorii din județul Cluj vor fi instruiți pentru acordarea primului ajutor

- Advertisement -spot_img
Must Read

Cadrele didactice din unitățile de învățământ clujene vor fi instruite pentru acordarea primului ajutor calificat, de către instructori din cadrul Centrului de Formare al paramedicilor SMURD al ISU Cluj și voluntari din cadrul programului „Salvator din Pasiune”, cu experiență pe ambulanțele SMURD, transmite ISU Cluj.

Ieri, 11 aprilie 2024, a avut loc la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca primul atelier de instruire a profesorilor privind acordarea primului ajutor de bază. Dintre temele abordate au fost recunoașterea obstrucției căilor aeriene, recunoașterea stopului cardio respirator, efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară sau folosirea defibrilatoarelor publice din oraș.

Facilitarea accesului la informații reprezintă primul pas pentru a-i pregăti pe profesori să acorde primul ajutor până la sosirea serviciilor specializate (ambulanță, SMURD, pompieri, poliție) în situațiile de urgență. Aceste tehnici sunt esențiale pentru orice cetățean, întrucât cunoașterea măsurilor de prim-ajutor poate crește semnificativ șansele de supraviețuire.

Atelierele de prim-ajutor se desfășoară cu implicarea personalului și voluntarilor ISU Cluj și au fost gândite pentru cadrele didactice, cu scopul de a crește gradul de siguranță în școli.

Acțiunea este parte dintr-un parteneriat încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, fiind prima de acest fel dintr-o serie de ateliere care se vor derula pe o perioadă mai lungă de timp. Programul vizează unitățile de învățământ din județul nostru, transmite ISU Cluj.

Citeste si> „Spoofing”, o nouă metodă de înșelăciune prin credite de nevoi personale false. NU VĂ LĂSAȚI ÎNȘELAȚI!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenţionare de călătorie! E aglomerație mare la frontiera cu Bulgaria, în minivacanţele de Paște și 1 Mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, în condițiile în care timpul de așteptare...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -