Profesorii care dau meditaţii sunt obligaţi să se înregistreze la Registrul Comerţului, să depună declaraţii fiscale şi să plătească impozitele aferente, dar şi să utilizeze case de marcat electronice fiscale, scrie Adevărul.
Profesorii care dau meditaţii sunt obligaţi să aibă case de marcat electronice fiscale
Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obţinute din meditaţii acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat vineri pe site-ul ANAF.
Printre principalele prevederi se numără:
Înregistrarea în Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării
În cazul în care persoanele fizice intenţionează să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditaţii, au obligaţia de a se înregistra la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de a solicita autorizarea funcţionării.
Depunerea Declaraţiei unice
Ulterior înregistrării în registrul comerţului şi autorizării funcţionării, persoanele fizice au obligaţia de a depune la organul fiscal Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212). În cazul în care încep activitatea în cursul anului fiscal, persoanele fizice vor depune Declaraţia unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. În declaraţia unică contribuabilul va completa în mod corespunzător Capitolul II – Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, prin intermediul căruia contribuabilii îşi exercita şi opţiunea privind determinarea venitului net anual:
– fie pe baza normelor de venit;
– fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
În situaţia în care persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere,aceasta va depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I.
Citeste mai mult: adev.ro/rb39ko