miercuri, ianuarie 15, 2025

Polițiștii vor putea amenda șoferii în baza înregistrărilor camerelor de bord sau celor de supraveghere

- Advertisement -spot_img
Must Read

Cei ce surprind comportamente agresive în trafic vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, vor putea sancționa șoferii, potrivit unui proiect de ordonanță repus recent în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne.

Polițiștii vor putea amenda șoferii în baza înregistrărilor camerelor de bord sau celor de supraveghere

Pentru sancționarea șoferilor indisciplinați în trafic, polițiștii vor putea utiliza, de asemenea, date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice, iar în aceste cazuri, polițiștii vor putea sancționa mai multe tipuri de abateri de la regulile de circulație, nu doar comportamentul agresiv în trafic, așa cum se întâmplă în cazul înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane.

Printre mai multe schimbări pe care le va aduce Codului rutier, proiectul de OUG aflat din nou în dezbatere publică, după ce, inițial, apăruse în toamna lui 2023, va introduce posibilitatea ca șoferii să fie sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice.

În primul rând, șoferii vor putea fi sancționați pe baza unei înregistrări audio-video sau video primite de la un alt participant la trafic, respectiv pe baza înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane, dar doar dacă în imagini sunt surprinse manevre agresive.

Mai exact, proiectul prevede că polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice (…) și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 541 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”.

La articolul 541, Codul rutier se referă la comportamentul agresiv în trafic, prin care se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către șoferi a uneia dintre următoarele manevre:

  • deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Practic, prin viitoarea ordonanță se introduce o excepție de la actuala regulă, care stabilește că polițiștii rutieri trebuie să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, cei ce au fost martori ai unui comportament agresiv în trafic vor putea încărca înregistrarea ce conține evenimentul rutier, făcută cu camera de bord sau cu telefonul, de pildă, pe un site web (în proiect se vorbește despre „platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice”). Sesizarea va trebui făcută poliției rutiere pe raza căreia a avut loc presupusa încălcare a regulilor rutiere.

În actuala versiune a proiectului vor putea fi sancționați, în baza înregistrărilor video, doar șoferii care adoptă un comportament agresiv, dar în versiunea inițială, pusă în dezbatere în 2023, proiectul stabilea mai multe abateri ce ar fi putut fi sancționate de polițiști pe baza filmărilor făcute cu camere de bord sau telefoane, printre care și nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, nerespectarea regulilor privind depășirea etc.

Pentru a fi considerată validă și luată în seamă de polițiști, o înregistrare video va trebui să aibă:

  • extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde manevrele agresive percepute de participantul la trafic;
  • data și ora când au fost surprinse manevrele agresive;
  • locul ori elemente de natura să conducă la identificarea locului unde au fost surprinse manevrele agresive;
  • vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
  • semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care au fost surprinse manevrele agresive, relevantă pentru constatarea contravenției.

Pe de altă parte, o sesizare va fi clasată direct dacă înregistrarea lipsește sau nu cuprinde toate elementele amintite mai sus, dacă se constată că aceasta nu este formulată de un participant la trafic, dacă persoana care a formulat sesizarea nu a perceput în mod nemijlocit și întâmplător manevrele agresive, dacă aceasta nu cuprinde o serie de informații despre cel ce depune sesizarea, inclusiv o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea celor înregistrate, ori dacă aceasta a fost transmisă după o perioadă mai mare de 30 zile de la data surprinderii manevrelor agresive.

Această măsură urmărește „implicarea societății civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier, pentru a consolida gradul de disciplină în trafic”, după cum apare în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Șoferii, sancționați și în baza filmărilor camerelor de supraveghere

De asemenea, polițiștii vor putea prelucra datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean sau local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează și, dacă este cazul, în baza lor să aplice sancțiuni șoferilor.

În aceste cazuri se va verifica eventuala încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau în cazul prezenței în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, ori care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.

Posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice va viza:

  • limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
  • interdicția sau restricția de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
  • semnificația culorii roșii a semaforului;
  • trecerea la nivel cu calea ferată;
  • interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
  • depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerile la nivel la calea ferată.

În 2022, un proiect de lege ce conținea măsuri similare a fost respins definitiv în Parlament, ceea ce face ca acestea să nu se aplice în prezent.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

Citește mai mult despre amenzi soferisofericodul rutiercamera video masinainregistrare videocontraventii rutiereamenda rutiera

Principalele surse de informare folosite

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

No, așa ceva! România declarată cea mai bună destinație de iarnă a Europei, de către National Geographic

No, așa ceva! România e prima într-un top al celor mai bune „7 destinații de iarnă în Europa pentru...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -