joi, ianuarie 16, 2025

Peste 5.000 de elevi clujeni susțin azi Simularea la Bacalaureat

- Advertisement -spot_img
Must Read

Simularea examenului național de bacalaureat începe luni, 4 martie 2024, cu proba scrisă la Limba și literatura română. 

Peste 5.000 de elevi clujeni susțin azi Simularea la Bacalaureat

Marți, 5 martie 2024, va avea loc proba obligatorie a profilului, urmată de proba la alegere a profilului și a specializării care se se va desfășura miercuri, 6 martie 2024. Joi, 7 martie 2024, elevii claselor a XII-a, care studiază în limba minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă. 

Simularea probelor scrise în cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2024, pentru cei 5.022 de elevi se desfășoară în 58 de centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj. 

În conformitate cu legislația în vigoare, O.M.E. nr.6760/2023, privind organizarea simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, comunicată unităților de învățământ preuniversitar, rezultatele obținute la simularea examenului național de bacalaureat, sesiunea martie 2024 nu se contestă, nu vor fi publice și nu vor fi afișate. Acestea vor fi comunicate direct elevilor, de către cadrele didactice care predau la clasă, în data de 15 martie 2024, conform calendarului Ministerului Educației. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog. 

Lucrările elevilor vor fi scanate

Elementul de noutate al acestei sesiuni a simulării examenului național de bacalaureat constă în faptul că, la finalul fiecărei probe de examen, lucrările elevilor vor fi scanate și încărcate pe platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, urmând ca acestea să fie distribuite, aleatoriu, unor profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe unitate școlară.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul simulării examenului național de bacalaureat 2024 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, elevii claselor a XII-a/a XIII-a vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. 

În acord cu prevederile legale în vigoare, comisiile din unitățile de învățământ preuniversitar în care se desfășoară simulările examenelor naționale îndeplinesc atribuții specifice și asigură organizarea și desfășurarea optimă a întregului proces.

Rezultatele obținute de către elevi la simularea examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2024 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Avram Gal, Președintele PSD Câmpia Turzii – vizită de lucru în Statele Unite ale Americii

AVRAM GAL, Președinte PSD Câmpia Turzii: În zilele următoare, mă voi deplasa în Statele Unite pentru a participa la...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -