marți, ianuarie 28, 2025

Peste 44 de milioane Lei ajutor de la stat pentru Unifarm în sprijinul crizei de imunoglobulină!

- Advertisement -spot_img
Must Read

În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind acordarea unui ajutor de stat  către SC Unifarm SA pentru  aprovizionarea cu imunoglobulină necesară activității de prevenire a deceselor și agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane, activitate care a fost declarată printr-un Memorandum, aprobat tot în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, drept serviciu de interes economic general.

Astfel, prin decizia de astăzi, s-a acordat un ajutor de stat individual către SC Unifarm SA în valoare d44.27 mil lei, suplimentând astfel bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2018 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu respectarea prevederilor referitoare la aplicarea normelor în materie de ajutor de stat în cazul serviciilor de interes economic general.

În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătății încă din anul 2017, există o lipsă acută de pe piața din România a imunoglobulinei umane. România a solicitat sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene prin intermediul Mecanismului European de protecție civilă stabilit în baza Deciziei 1313/2013 a Parlamentului și Consiliului European pentru furnizarea oricărei cantități disponibile de imunoglobulină umană.  

“A fost necesar acest demers. Criza de imunoglobulină a durat prea mult și are un impact vital asupra multor pacienți care așteaptă acest medicament. În perioada în care tratamentele vor fi asigurate în acest mod, vom căuta soluții pe termen lung pentru a ne asigura că nu mai ajungem în astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea , ministrul Sănătății.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Autobuze și microbuze moderne pentru elevii din județul Cluj

Autobuze și microbuze moderne pentru elevii din județConsiliul Județean a finanțat achiziționarea de mijloace de transport școlar pentru sute...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -