„Peste 1,18 milioane de români vulnerabili primesc, zilele acestea, pachete cu câte 25 de kg de alimente”, anunţă prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„Acțiunea are loc printr-un proiect cu fonduri europene, care presupune acordarea acestui ajutor, persoanelor vulnerabile, o dată la șase luni.
Peste 90% dintre produsele livrate sunt românești, și mă bucur că, prin bani europeni, reușim să sprijinim atât producătorii locali, cât și pe românii cu venituri mici sau pe cei aflați în situații critice”, a precizat premierul Ciucă.
Foto: romanulfinanciar.ro