Pensiunea „Ferma Dacilor” din Tohani, Prahova, care a ars, marţi, în incendiu murind cel puţin cinci oameni, funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră, la finalul anului 2020, un certificat de edificare. Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, anunţă că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.
Pensiunea care a ARS „Ferma Dacilor” nu avea nici măcar autorizație de construcție, darămite autorizații ISU…
„Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat pentru news.ro, marţi seară, prefectul de Prahova.
Virgiliu Nanu, fost şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a explicat ce înseamnă acest document.
„În lipsa autorizaţiei de construire, în baza unei modificări legislative, într-adevăr, se poate elibera un astfel de certificat prin care poţi autoriza acea construcţie. Acum se pun alte întrebări cu privire la existenţa pensiunii ca destinaţie. La momentul anului 2020 nu exista autorizaţia de construire”, a precizat prefectul Virgiliu Nanu. El a anunţat controale la toate pensiunile din judeţ.
„Mâine voi dispune controale la pensiuni în privinţa autorizaţiilor de construire, autorizaţiilor de funcţionare şi, bineînţeles, autorizaţiilor de securitate la incendiu. În funcţie de această analiză pe care o să o am mâine dimineaţă (miercuri – n.red.), vom declanşa controale prin care o să verificăm toate pensiunile şi existenţa acestor autorizaţii”, a precizat prefectul de Prahova.
Conform site-ului pensiunii, aceasta funcţionează de 10 ani.
„Din dragoste pentru natură şi pentru gastronomia tradiţională, în 2013 am pus bazele Fermei Dacilor, gândită ca un proiect de, şi pentru familie. Din fericire pentru familia dacică extinsă de
astăzi, am dimensionat gresit proiectul, putând astfel omeni la un ospăţ, peste 150 de daci.
Şi pentru că ospeţele noastre îndestulătoare invită la siestă temeinică, am rânduit cu drag şi atenţie la detalii pentru voi, 21 de odăi, 4 căsuţe suspendate şi 4 colibe dacice, 6 cabane şi 10 Locuri de campare şi parcare pentru maşini si autorulote”, îşi promovau pe internet afacerea proprietarii pensiunii care a ars din temelii, marţi dimineaţă, conform digi24.ro
Reamintim că:
Incendiul devastator care a mistuit Ferma Dacilor din comuna Tohani (Prahova) lovește tragic și în lumea sportului. Potrivit surselor Gândul, cele mai multe dintre victime sunt persoane tinere, cu vârste sub 22 de ani, între care și sportivi cu un viitor promițător. Luca (16 ani) și Petru Ene (11 ani) se numără printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei din Prahova. Luca era legitimat la CSA Steaua, Petru – la New Stars.
Fratele geamăn al lui Luca, Matei (16 ani), a fost scos din flăcări de tatăl său și se află în prezent la spital, alături de mama sa, Ene Ileana Camelia (47 ani). Al treilea băiat familiei Ene, legitimat și el la CSA Steaua, frate geamăn cu unul dintre băieții dispăruți la Ferma Dacilor, a scăpat cu viață, fiind transportat la spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.
Printre tinerii care și-au pierdut viața în incendiu se numără Adrian Mateescu (22 ani), Anitei Nițescu (22 ani), Vlad Băiceanu (21 ani), Victor Dinicu (11 ani). Bilanțul tragic este completat de bodyguardul Lucian Ene, zis Pif (48 ani), care s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva copiii, și doi dintre fiii săi, Luca și Petru Ene. Bărbatul era chiar unul dintre finii lui Cornel Dinicu și, în același timp un personaj cunoscut atât în lumea agenților de pază care se ocupă de securitate în cluburile de lux din Capitală, cât și în lumea interlopă, așa cum Gândul a scris în exclusivitate AICI.