După ani de zile în câmpul muncii, în România, persoanele pot beneficia de pensie. Acesta poate fi ori pentru limita de vârstă, pentru pensie anticipată sau pensie anticipată parțial.
Persoanele care sunt născute după 1 iulie 1971, și care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să participe obligatoriu și la Pilonul II de pensii, un fond de pensii administrat privat.
PENSII 2022: Cum se calculează pensia, vârsta de pensionare și pensia medie
Persoanele care s-au născut între 1 iulie 1961 și 1 iulie 1971 și care contribuie la sistemul public de pensii pot contribui opțional la un fond de pensii administrat privat.
În România există patru sisteme de pensii: pensia de stat (Pilon I), pensia privată obligatorie (Pilon II), pensia facultativă (Pilon III) și pensia ocupațională (Pilon IV).
Începând din 2018, contribuția obligatorie pentru Pilonul II este de 3,75% și se reține automat din salariul brut.
Vârsta de pensionare în România
Cu condiția îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, limita de vârstă pentru pensionare în 2022 este de 65 de ani în cazul bărbaților și de 63 de ani în cazul femeilor.
Menționăm, că în cazul femeilor vârsta de 63 de ani va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030.
Mai exact, în lunile septembrie-octombrie, vârsta standard de pensionare în cazul femeilor va fi 61 de ani și 11 luni, iar începând din 2023 va fi 62 de ani, potrivit mmuncii.ro.
În momentul de față, toate pensiile, inclusiv cea pentru limita de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar cel complet este de 35 de ani.
Cum se calculează pensia, în 2022
Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie, potrivit cpmb.ro.
Cuantum pensie = Punctaj mediu anual x Valoarea punctului de pensie
Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Punctaj mediu anual = (Punctaj anual 1 + Punctaj anual 2 + … + Punctaj anual N) : N, unde N înseamnă numărul de ani ai stagiului complet.
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv:
Punctaj anual = (Punctaj lunar 1 + Punctaj lunar 2 + … + Punctaj lunar 12) : 12
Punctajul lunar se calculează prin raportarea salariului brut lunar la câştigul salarial mediu brut din luna respetivă.
Punctaj lunar = Câştig salarial brut lunar : Câştig salarial mediu brut lunar
Cea mai mică pensie în România în 2022
Potrivit legii nr. 118/2010, sintagma „pensie socială minimă garantată” s-a înlocuit cu sintagma „indemnizație socială pentru pensionar”
Cuantumul indemnizației sociale minime pentru pensionari stabilit pentru anul 2022 este de 1.000 de lei.
Pensia medie în România în 2022
În luna august 2022, pensia medie este de 1.776 de lei.
Începând din luna ianuarie 2022 și până în august, valoarea pensiei a crescut cu 5 lei.
De asemenea, pensia medie cu limită de vârsta în august 2022 este de 1.989 de lei.
În ceea ce privește pensia anticipată, valoarea medie este de 2.473 de leii
În cazul pensiei anticipate parțial, aceasta are este în medie 1.790 de lei.
Valoarea medie a pensiei de invaliditate și cea de urmaș pot fi consultate în documentul de la finalul articolului.
Cea mai mare pensie în România
În 2021, ce mai mare pensie din România depășea suma de 70.000 de lei, potrivit ministrului Muncii.
Noutăți privind pensiile în 2023
Începând de la 1 ianuarie 2023, guvernul condus de Nicolae Ciucă va mări pensiile, însă momentan nu a specificat niciun procent.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a evitat să prezinte un procent, explicând că, potrivit legii, rata inflației cu care ar trebui indexate pensiile este cea din anul 2021.
Câți pensionari sunt în România
Raportat la datele publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) în 2021 și în 2022, numărul pensionarilor din România este în scădere.
Potrivit datelor, la finalul lunii martie 2022 erau 4.813.735 de pensionari, mai puțin cu 30.319 persoane, comparativ cu luna decembrie 2021 și cu 88.904 persoane comparativ cu perioada similară din 2021.
Sursa: stirileprotv.ro