duminică, ianuarie 12, 2025

Oamenii de știință au descoperit cea mai mare BACTERIE din lume. Măsoară aproximativ 2 cm!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Cea mai mare bacterie din lume, de 5.000 de ori mai mare decât „rudele” sale şi cu o structură mult mai complexă, a fost descoperită pe insula Guadelupa, în Marea Caraibelor, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science. Deși în mod normal bacteria este un organism unicelular care nu se vede cu ochiul liber, cea recent descoperită ajunge până la 2 centimetri lungime.

Oamenii de știință au descoperit cea mai mare BACTERIE din lume. Măsoară aproximativ 2 cm!

Thiomargarita magnifica măsoară până la 2 centimetri, seamănă cu o geană şi răstoarnă codurile microbiologiei, a declarat Olivier Gros, profesor de biologie la Université des Antilles şi coautor al studiului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În laboratorul său din campusul Fouilloles din Pointe-a-Pitre, cercetătorul prezintă cu mândrie o eprubetă care conţine mici filamente albe. În condiţiile în care dimensiunea medie a unei bacterii este de 2 până la 5 micrometri (1 micrometru = 0,001 mm, a mia parte dintr-un milimetru), aceasta „se vede cu ochiul liber, o pot lua cu o pensetă!”, explică el.

Cercetătorul a observat pentru prima dată bacteria în mangrovele din Guadelupa, în 2009.

„La început am crezut că este orice altceva în afară de o bacterie, pentru că ceva de 2 centimetri lungime nu poate fi o bacterie”, a povestit acesta.

Destul de curând însă, tehnicile de descriere celulară cu ajutorul microscopiei electronice au arătat că era într-adevăr vorba de un organism bacterian. Dar cu o astfel de dimensiune, explică profesorul Gros, „nu aveam nicio siguranţă că era vorba de o singură celulă” – o bacterie fiind un micro-organism unicelular.

O bioloagă de la acelaşi laborator a dezvăluit că aceasta aparţine familiei Thiomargarita, un gen de bacterii despre care se ştia deja că utilizează sulfurile pentru a se dezvolta. Iar cercetările efectuate la Paris de o specialistă de la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) sugerează că aveam de-a face cu „o singură celulă”, a explicat Gros.

Convinsă de descoperirea sa, echipa a încercat o primă publicare într-o revistă ştiinţifică, care a refuzat-o. „Ne-au răspuns: Este interesant, însă avem nevoie de mai multe informaţii pentru a vă crede, deoarece dovada nu era suficient de solidă din punct de vedere al imaginii”, îşi aminteşte biologul.

Citeste mai mult AICI!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -