Azi, 6 decembrie a.c., de Sfântul Nicolae, poliţiştii clujeni au vizitat ,,Căsuța Bucuriei” și au oferit cadouri celor mici, fiind donată și o sumă de bani care a fost adunată în urma unui spectacol umanitar.
La sfârşitul lunii noiembrie a.c., poliţiştii clujeni au îmbrăcat uniforma populară şi au susţinut un spectacol folcloric umanitar la care au participat aproximativ 800 de spectatori.
Evenimentul a fost organizat de către asociaţiile profesionale ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi a fost susţinut de ansamblul folcloric reprezentativ al instituţiei.
Azi, 6 decembrie a.c., banii colectaţi au fost donaţi casei de copii ,,Căsuţa Bucuriei”, din Cluj-Napoca.
Cei mici au primit cu entuziasm vizita poliţiştilor și au fost încântați de cadouri.
În urma întâlnirii de astăzi, polițiștii au fost plăcut surprinși să afle că o parte din cei care locuiesc în Căsuța Bucuriei își doresc să devină polițiști, aceștia având o ,,cameră a polițiștilor”!