duminică, decembrie 29, 2024

MUNIȚII descoperite în zona Aeroportului Oradea și în Borș

- Advertisement -spot_img
Must Read

Miercuri, 11 mai a.c., echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor a fost solicitată să intervină în incinta Aeroportului Oradea și în Borș, pentru asanarea a trei muniții rămase neexplodate din timpul celui cel de-al Doilea Război Mondial.

MUNIȚII descoperite în zona terminalului cargo al Aeroportului Oradea și în Borș

Astfel, în zona terminalului cargo din incinta Aeroportului Oradea, specialiștii pirotehniști au identificat două proiectile explozive de calibru 120 milimetri, acestea fiind descoperite de muncitorii care efectuau lucrări de decopertare a terenului.

În aceeași zi,  în localitatea Borș, un cetățean, care executa săpături pentru lucrări de canalizare, a descoperit o grenadă defensivă din cea de-a doua conflagrație mondială.

După ridicarea munițiilor și asanarea zonelor în care acestea au fost găsite, pompierii militari au transportat grenada și cele două proiectile, în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii prin explozie controlată.

Reamintim cetățenilor că pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexplodată au obligația să asigure zona, fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie, să îndepărteze întregul personal și să anunțe imediat serviciile de urgență profesioniste la numărul unic de urgență 112.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Salvamontiștii iau atitudine: “Pârtia nu e podium de modă! N-ai ce căuta în blugi rupți și adidași cool!”

Salvamontiştii atrag atenţia asupra ţinutei necorespunzătoare cu care turiştii vin la munte, pe pârtiile de schi.„Dacă vă pregătiţi să...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -