Un nou val de ninsori a lovit România, începând de vineri seara. Pe Valea Oltului ninge abundent, dar și în alte zone din țară avem parte de ninsoare viscolită.
„Utilajele de deszăpezire ale SDN Vâlcea acționează pe DN 7A! Pe sectorul de drum cuprins între Voineasa și Obârșia Lotrului, pe DN 7A, se înregistrează ninsori moderate cantitativ. Utilajele de deszăpezire acționează permanent cu lamă și material antiderapant pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță! DRDP Craiova este pregătită să intervină cu utilaje și material antiderapant pe toate drumurile naționale din administrare, toate stocurile de material sunt la procent maxim de aprovizionare și toate utilajele sunt în perfectă stare de funcționare”, transmite DRDP Craiova.
METEO: România sub viscol și zăpadă. E COD GALBEN de vreme rea în mai mult de jumătate din țară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi viscol în 20 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă.
Astfel, în intervalul orar 5:00 – 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.
În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Judeţele aflate în totalitate sub avertizarea meteorologilor sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar parţial judeţele: Mureş, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Bihor, Arad şi Timiş.
Citeste si: METEO: Weekend cu GER și VISCOL în mare parte a țării. Vântul bate puternic și la Cluj