Locuitorii din Tureni, judeţul Cluj, sunt în pragul revoltei din cauza separatoarelor de beton şi a gardurilor de sârmă instalate de CNAIR pe DN 1, acestea blocându-le accesul spre case şi spre terenurile agricole.
Primarul comunei Tureni, Ileana Mănăilă, a povestit cum, din cauza separatoarelor din beton şi a gardurilor amplasate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe mijlocul Drumului Naţional 1, care străbate localitatea, sătenii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge cu maşinile în curţile proprii.
„Nu ştiu dacă în România mai există vreo situaţie cum este la Tureni, de pe Dealul Dăbăgăului până la ieşire din comună sunt numai garduri amplasate pe mijlocul drumului. Nu s-a ţinut cont de faptul că aici trăiesc aproape 3.000 de oameni, că avem terenuri agricole de o parte şi de alta a drumului naţional, că avem o sursă de apă de unde tot satul aduce apă şi nu avem acces la această sursă. Sunt cam 10 kilometri de gard de sârmă şi separatoare de beton pe raza comunei, peste care nu putem trece cu maşinile”, a explicat primăriţa.
Ileana Mănăilă a precizat că cei care locuiesc pe partea dreaptă a drumului, în direcţia Cluj-Napoca, şi au treburi de rezolvat la Turda, trebuie să meargă zece kilometri până în Feleac în partea opusă, apoi să se întoarcă la un sens giratoriu pentru a merge înapoi Turda, din cauza separatoarelor. La fel se întâmplă şi cu cei care vin de la Cluj-Napoca şi vor să ajungă acasă, nu pot vira la stânga în sat, trebuie să meargă până în Turda, 10 kilometri, pentru a se putea întoarce să intre în curte.
Primarul a mai spus că localnicii întorc ilegal maşinile într-o intersecţie din sat, pentru a nu mai străbate cei 10 kilometri până la Turda, sau până la Feleacul, după caz.
„Trebuie făcută o breşă măcar, un sens giratoriu, o ieşire, sunt proiectanţi care să găsească soluţii. Noi am făcut demersuri disperate la IPJ Cluj şi la CNAIR chiar în august şi ni s-a transmis că cererea noastră este în analiză şi vom primi răspuns. Au trecut trei luni şi altceva nu am primit”, a mai spus primarul din Tureni.
Ileana Mănăilă susţine că locuitorii sunt în pragul revoltei şi puţin mai lipseşte până se va ajunge la acţiuni extreme, aceştia fiind hotărâţi să iasă cu tractoarele în stradă.
„Abia îi ţin în frâu. Vor fie să meargă în coloană cu tractoarele până la Turda, cu viteză mică, şi înapoi, într-o zi de vineri, după amiază, când e mai mare traficul, fie să se plimbe încontinuu pe trecerea de pietoni din sat. Dacă nu ne bagă nimeni în seamă, vom merge cu tractoarele încolonate unul după altul, cu combinele agricole, şi vedem ce se întâmplă”, a mai spus Mănăilă.
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, instituţie subordonată CNAIR, Radu Ilie Băruţă, a declarat, luni, că va trimite un reprezentant la Tureni pentru a vedea care este situaţia.
„Să găsim o soluţie care să respecte şi standardele noastre de siguranţă a circulaţiei”, a spus Băruţă.