duminică, aprilie 13, 2025

Linie suplimentară de gardă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj

- Advertisement -spot_img
Must Read

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, a dispus, în urma discuțiilor purtate în acest sens cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, suplimentarea cu încă o linie de gardă a activității acestei unități medicale aflate sub autoritatea forului administrativ județean.

Această măsură va fi extrem de benefică pentru pacienți întrucât se va evita situația în care să trebuiască să aștepte un interval mare de timp în încăperi supraaglomerate, alături de alte persoane cu boli transmisibile. În același timp, medicii de gardă pe linia de spital se pot ocupa în detaliu de cazurile severe spitalizate” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe.

                În acest sens, măsura este aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2018 și este justificată de faptul că începând cu luna ianuarie a.c. se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecții respiratorii, precum gripa, pneumonia și sepsisul respirator.

                De asemenea, numărul pacienților care se adresează Camerei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase pe parcursul a 24 de ore este de aproximativ 80, preconizându-se că acesta va crește în perioada următoare. Astfel, în urma situației create, linia de gardă suplimentară va funcționa zilnic în lunile februarie, martie și aprilie a.c., între orele 14.00 – 08.00 și va fi deservită de 9 medici pentru a căror plată resursele financiare necesare sunt asigurate în totalitate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Cursuri GRATUITE pentru viitori beneficiari ai programului Start-Up Nation

𝐂𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭-𝐔𝐩 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧!Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță lansarea oficială modulului de...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -