Guvernul limitează plățile în numerar. Românii puteau cheltui până acum până la 10.000 lei cash, însă noile măsuri agreate în Coaliție prevăd ca, în magazinele cash & carry, plățile să se facă în limita a 2.000 de lei cash. Măsura, potrivit guvernului, a fost luată pentru a combate evaziunea fiscală.
Limitare drastică la plățile cu bani CASH. Vezi care va fi limita zilnică!
Plafoanele la tranzacții sunt:
a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană, potrivit documentului.
„Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry.
Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depășesc plafonul de 1.000 lei, către furnizorii de bunuri și servicii, respectiv de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 1.000 lei/2.000 lei în numerar, suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar”, mai scrie în document.