marți, martie 25, 2025

INCENDIU la un Spital de copii din Cluj-Napoca. Au fost evacuate aproape 50 de persoane, între care 22 copii

- Advertisement -spot_img
Must Read

Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca.

Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertaţi în urmă cu puţine momente cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la etajul doi al Clinicii de Pediatrie III. Mai exact, incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid”, a transmis, vineri, ISU Cluj, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, prevenvit, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale.

”Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. La misiune au fost alocate trei autospeciale cu apă şi spumă, autoscara, două echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp, doar la camera tehnică, fiind lichidat rapid.
Cel mai probabil, acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Citeste si: Crimă oribilă în Mănăștur, Cluj. Un bărbat și-ar fi omorât MAMA de 77 de ani

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Accident în comuna clujeană, Poieni. Un șofer BEAT-criță s-a răsturnat cu mașina. Are aproape 70 de ani!

Un accident a avut loc în Lunca Vișagului, comuna Poieni, duminică dimineață, unde un autoturism s-a răsturnat pe drum....
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -