vineri, ianuarie 10, 2025

INCENDIU la o cabană din Mărișel. De la ce a pornit focul?

- Advertisement -spot_img
Must Read

Acoperișul unei cabane din satul Mărișel a fost grav afectat în urma unui incendiu. Pompierii au avut nevoie de circa două ore pentru a stinge flăcările.

„Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o cabană situată în localitatea Mărișel. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD, unde au găsit cabana, cu o suprafață de aproximativ 70mp, cuprinsă în mare parte de flăcări.

INCENDIU la o cabană din Mărișel. De la ce a pornit focul?

Operațiunile de stingere au durat aproximativ două ore, arderea a fost favorizată de faptul că imobilul era construit pe structură din lemn. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar intervenția pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

Cel mai probabil incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Citeste si: 5795 de elevi din clasele a VIII-a, din județul Cluj, vor susține de luni SIMULĂRILE pentru examenul de Evaluare Națională

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Patru mașini s-au făcut praf într-un accident grav, pe centura Vâlcele-Apahida. Doi copii mici au ajuns la spital

❗️Accident cu patru mașini pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un accident de circulație a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida. ISU Cluj...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -