luni, martie 17, 2025

Împuşcatul cocoşului – Obicei al Comunității Maghiare din Transilvania

- Advertisement -spot_img
Must Read

Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” vă invită duminică, 1 aprilie 2018, începând cu ora 14:00 în comuna Apaţa, jud Brașov, la „Împuşcatul cocoşului”, obicei al comunităţii maghiare.

Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântat de cocoş în cetate, locuitori refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă, împuşcarea cocoşului care i-a trădat.

Astăzi participanţii la acest obicei sunt copii, scopul sărbătorii fiind iniţierea tinerilor şi tragerea la ţintă, cu arbaleta, locul cocoşului viu fiind luat de unul desenat.

În fiecare an în ziua de Paşte, după ieşirea de la biserică întreaga comunitate maghiară participă la acest străvechi obicei. Alaiul însoțit de fanfară, porneşte de la o gazdă şi colindă uliţele satului, îndreptându-se spre un deal din afara localităţii unde are loc „judecata cocoşului”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Primăria Câmpia Turzii, Comunicat despre utilajul de măturat care a prăfuit sensul de la intrarea în oraș

PENTRU CORECTA INFORMARE A OPINIEI PUBLICECa urmare a clipului video în care un utilaj folosit la măturarea carosabilului operează...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -