vineri, ianuarie 10, 2025

Fetiță de 4 ani, ucisă chiar de Ziua Copilului, de o femeie care conducea fără permis

- Advertisement -spot_img
Must Read

Eveniment tragic chiar în seara de 1 Iunie, Ziua Copilului! O fetiță de doar patru ani a încetat din viață, în Iași, după ce o femeie s-a urcat la volan fără permis de conducere. Șoferița a izbit-o din plin, astfel că nu s-a mai putut face nimic pentru copilă, scrie spynews.ro

Fetiță de 4 ani, ucisă chiar de Ziua Copilului, de o femeie care conducea fără permis

Aseară, în comuna Scobinți din județul Iași a avut loc o tragedie de proporții! O copilă de doar patru anișori a fost lovită din plin de o femeie în vârstă de 28 de ani, care s-a urcat la volanul mașinii fără a deține un permis de conducere.

Șocați de ceea ce văd, oamenii din jur au sunat imediat la numărul de urgență, 112, astfel că la fața locului au sosit îndată mai multe echipaje de salvare, cât și oamenii legii. Din nefericire, încercarea medicilor de a o readuce la viață pe copilă a fost în zadar, astfel că au constatat decesul pe loc.

Oamenii legii au deschis un dosar penal

Polițiștii ajunși la fața locului au deschis imediat un dosar penal pentru a afla circumstanțele în care s-a produs întreaga tragedie, iar totodată, după ce au cercetat-o pe tânără în vârstă de 28 de ani au deschis și un dosar penal.

Femeia nu deținea permis de conducere astfel că în aceste momente se flă la Secția de Poliție, fiind acuzată de ucidere din culpă, cât și de conducerea autoturismului fără drepturi legale.

„(…) Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că femeia în vârstă de 28 de ani nu deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației și luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Ioana Bîlea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -