Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr (elev), de 18 ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
În fapt, la data de 9 februarie 2024, acesta a fost depistat de către un echipaj de ordine publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, în proximitatea unei unități de învățământ, având asupra sa o cantitate de peste 20 de grame canabis (drog de risc) deja porționată în vederea comercializării, precum și un cântar electronic purtând urme de substanță vegetală.
Elev al unui liceu din Cluj, DEALER de droguri printre colegii săi minori. Le oferea gratis și umbla înarmat până în dinți
Totodată, asupra acestuia au mai fost găsite un cântar electronic, două pumnale, un spray iritant lacrimogen, un briceag și o cagulă.
Din probele administrate au mai relevat faptul că, în perioada 2023 – ianuarie 2024, acesta ar fi vândut și oferit, cu titlu gratuit, în mod repetat, diferite cantități de canabis mai multor minori, printre care și colegi de ai săi de la o unitate de învățământ din municipiul Cluj-Napoca.
În urma unei percheziții domiciliare efectuată în data de 9 februarie a.c. au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, 10 februarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Citeste si: Bombe de aruncător descoperite în Baciu, Cluj în timpul unor lucrări la rețeaua de apă