Un accident rutier a avut loc, miercuri, la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic-Serron din Grecia, două persoane pierzându-și viața și două fiind grav rănite.
Potrivit GRTimes.gr, accidentul mortal a avut loc puțin după ora 12, când un autoturism marca Citroen cu numere de înmatriculare din Cluj s-a ciocnit cu un camion bulgăresc.
Doi clujeni, soț și soție, MORȚI într-un accident cumplit, în Grecia. Cei doi copii ai lor sunt grav răniți, la spital
Din primele informații, toate cele patru persoane se aflau în mașină erau membri ai aceleiași familii.
Cei doi părinți, în vârstă de 48 și 45 de ani, au murit, în timp ce cei doi copii minori ai acestora, în vârstă de 7 și 10 ani, sunt grav răniți, fiind internați în spital.
Potrivit altor informatii, familia implicată în accident se întorcea din concediul din Grecia.
Informații neconfirmate încă spun că familia locuia în comuna Florești.
Unul dintre cei doi copii are un plămân perforat.
UPDATE:
Cei doi soți care au murit, miercuri, în accidentul rutier de pe autostrada Salonic – Serron, Roland și Alina Schmidt, locuiau în Florești și și-au petrecut concediul în Grecia. Famlia, din care mai făceau parte doi copii minori, doi băieți de 7 și 10 ani, se întorcea spre casă când mașina în care se aflau a intrat într-un camion cu numere de Bulgaria.
Șoferul bulgar ar fi fost reținut de polițiștii greci.
Citeste si: Accident grav în zona Aeroportului Cluj, cu victime multiple; două autoturisme s-au făcut praf