vineri, aprilie 11, 2025

Despre traficul ilegal de persoane pe Marea Neagră! Ce spune Comisia Europeană despre punctul preferat de intrare în Europa al imigranților!

- Advertisement -spot_img
Must Read

De curând, am întrebat Comisia Europeană ce măsuri specifice va lua pentru a preveni și combate
traficul ilegal de persoane pe Marea Neagră?
Răspunsul Comisiei Europene nu a întârziat să vină. Și m-am bucurat. Doar pe moment, însă!
În dulcele-i stil caracteristic, Comisia ne-a oferit un răspuns pe cât de seducător, pe atât de vag și
lipsit de concret. Mai întâi, Comisia recunoaște că are „cunoștință de faptul că, în cursul verii, un
număr de migranți au traversat ilegal Marea Neagră și monitorizează îndeaproape evoluția situației,
în strânsă cooperare cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (EBCGA) și
cu Europol. Cu toate acestea, sosirile din Turcia în România, prin traversarea Mării Negre, care s-au
înregistrat în timpul verii, par să fi încetat în prezent.”
Alo, Comisia Europeană!? La noi anul are patru anotimpuri, iar după vară vine toamna și iarna! Poate
că migranților nu le mai arde de plimbare, când, peste ei, plouă, ninge și suflă cu ger… Zic poate, cum
și voi ne spuneți că sosirile „par”să fi încetat…Nu sunteți chiar siguri? E, mai degrabă, așa, ca-n
poezia lui Eminescu, „La steaua”: „Era pe când nu s-a zarit, Azi o vedem și nu e”.
Așa s-o vedea de acolo, de la Bruxelles… În schimb, la 20 septembrie 2017, într-o declarație făcută
de Frontex, agenția a menționat că din ce în ce mai mulți migranți încearcă să între ilegal pe teritoriul
Uniunii Europene prin sectorul român și bulgar al Mării Negre. Agenția a raportat că, în cursul acestui
an, au fost identificați 572 de migranți în timp ce încercau să traverseze ilegal Marea Neagră, iar
acest număr este cu mult mai mare decât în cei doi ani anteriori (68 în 2015 și 1 în 2016).
Pe de altă parte, în răspunsul Comisiei Europene, primit la începutul lui ianuarie 2018, se precizează
că „responsabilitatea principală pentru gestionarea frontierei externe îi revine statului membru în
cauză”. În acest caz, Bulgariei și României. E un fel de strângere de mână cu urări de bine. Să
înțelegem că toată baza nostră stă în Bulgaria, care a primit deja un sprijin financiar pentru
securizarea frontierelor externe, în valoare de 124,8 milioane EUR?
Recunosc, sunt dezamăgit de răspunsul primit. De peste doi ani de zile, am cerut Comisiei Europene
să-și asume eșecul și să abandoneze aceste politici lipsite total de viziune și realism. Problema
migranților care vin ilegal în România și Bulgaria pe Marea Neagră nu este doar legată de securitatea
frontierelor, ci și o problemă umanitară, întrucât migranții adesea traversează marea în condiții
groaznice, riscându-și viața.
Din păcate, Comisia Europeană nu pare a fi pregătită pentru un scenariu de creștere a migrației pe
ruta Mării Negre.
Și atunci vin și mai întreb o dată: cine va plăti pentru această neasumare a responsabilității?

Europarlamentar Laurențiu Rebega
Vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății

 

Editor ALEXANDRU PETRE

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

România – un aliat de încredere al SUA, dar cu nevoie urgentă de investiții strategice în apărare

Avram Gal, PSD, ANALIZĂ: România are oportunitatea istorică de a deveni un pilon regional de securitate real, respectat și...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -