Sâmbătă, 13 mai 2023, Complexul Balnear Ocna Mureș își va deschide porțile pentru publicul larg, scrie carolinatv.ro
Programul de funcţionare al Bazei de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș.
Deschiderea oficială a Complexului Balnear din Ocna Mureș. Vezi care sunt TARIFELE și PROGRAMUL, dar și recomandările medicilor
În cadrul Bazei de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș se stabilesc următoarele zone:
Zona I — Zona interioară de agrement care cuprinde bazinele de apă situate în interiorul clădirii, jacuzzi, sala de haloterapie, sauna umedă și sauna uscată, sala sport/fitness, inclusiv spațiile adiacente acestora (șezlonguri, dușuri, vestiare, etc.)
Zona II — Zona interioară de tratament care cuprinde toate cabinetele medicale și sălile de tratament sau de alte proceduri specifice;
Zona III — Zona comercială (zona restaurantului – parter; zona bar/cafenea – etaj, inclusiv terasele aferente; alte zone stabilite și alocate comerțului);
Zona IV – Zona exterioară de agrement care cuprinde bazinele situate în exteriorul clădirii, inclusiv spațiile adiacente bazinelor (șezlonguri, dușuri, etc.);
Zona V – care cuprinde toate spațiile administrative din interiorul și din exteriorul clădirii (de ex. spații de depozitare, bucătăria, magaziile, birourile, spațiile din subsol cu toate dotările tehnice, etc.), spații în care accesul utilizatorilor nu este permis (se permite doar accesul personalului autorizat, al celui de intervenție, al reprezentanților furnizorilor de utilități publice în exercitarea atribuțiilor de serviciu și obligatoriu însoțiți,
Programul de funcţionare* a bazei este următorul:
- Perioada mai – septembrie: zilnic, între orele 9,oo – 22,oo ;
- Perioada octombrie – aprilie: zilnic, între orele 9,oo – 21,oo ;
* Programul de funcționare poate fi modificat cu ocazia diverselor evenimente organizate, sau funcție de necesități.
TARIFE de intrare:
Un bilet pentru o zi pentru un adult: 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică.
Tarifele abonamente adulți: 50 de lei/zi, respectiv 25 de lei/zi la copii, perioada minimă de abonament fiind de 7 zile.
Obligaţiile de plată ce revin utilizatorilor se realizează într-una din următoarele modalităţi :
a) pentru persoanele fizice
– accesul în perimetrul bazei este permis pe bază de jeton, brățară de acces, card, și abonament, cu excepția angajaților bazei sau al angajaților Primăriei orașului Ocna Mureș și a celor ai Consiliului Județean Alba (pe baza ordinului de serviciu), precum și al reprezentanților organelor/instituțiilor/autorităților de control/verificare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu (pe baza ordinului de serviciu);
– nu se permite accesul, în perimetrul bazei, a animalelor de companie, indiferent de talie, specie, rasă, etc.
b) pentru agenţii economici şi salariaţii acestora, accesul în perimetrul bazei se face motivat, pe bază de tabel care să conțină numele și prenumele, serie act identitate/legitimație de serviciu si CNP-ul salariatului, care trebuie să fie aprobat de Directorul general al societății care are rolul de operator al bazei, conform contractului de delegare.
Respectivul tabel, după aprobare, va fi depus la agenții pază de la poarta de acces, iar accesul în perimetru al agentilor economici și salariațiilor acestora se va face prin identificarea și cu acceptul agentului de pază al bazei.
Accesul în perimetrul bazei a furnizorilor de utilități publice, în vederea efectuării mentenanței instalațiilor, a efectuării citirilor de consumuri, etc., se va realiza conform orarului/programului convenit cu conducerea bazei, cu excepția cazurilor fortuite sau de forță majoră;
Plata tarifului de intrare se face funcție de solicitarea clientului, respectiv zona/zonele de acces, durata, tip de utilizare (sporadic sau abonament), etc.