În perioadele premergătoare sărbătorilor, aglomeraţia şi agitaţia ce se creează constituie factori favorizanţi pentru comiterea furturilor, în special. Astfel, lumea este mai puţin atentă, manipulează sume mai mari de bani, dar şi vizibilitatea uneori redusă datorită condiţiilor meteo, precum şi lipsa multor cetăţeni de la domiciliu, oferă ocazii infractorilor. În consecinţă, este necesară şi intensificarea activităţilor de informare referitor la măsurile preventive.
A prins astfel contur Campania „DĂRUIEŞTE FAMILIEI TALE SĂRBĂTORI LINIŞTITE”, coordonată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, ce are ca scop informarea cetăţenilor în ceea ce priveşte conduita preventivă. Direcţiile de acţiune pentru atingerea scopului menţionat sunt elaborarea şi distribuirea de materiale de informare cu privire la prevenirea furturilor şi popularizarea mesajelor preventive prin intermediul mass media şi al bannerelor electronice.
De un real folos sunt elevii voluntari, zilnic o echipă de 4 copii aducându-şi aportul la distribuirea materialelor pentru transmiterea mesajelor preventive.
Dimensiunile fenomenului infracţional care fac obiectul recomandărilor preventive fac referire la prevenirea furturilor din buzunare/genţi, prevenirea furturilor din autoturisme, a celor din locuinţe, precum şi la modalitatea în care cetăţenii trebuie să se comporte pentru a avea parte de sărbători liniştite.