vineri, ianuarie 10, 2025

Colonie de LILIECI, tăiați cu drujba, într-un parc din România. Animalele protejate de lege au fost lăsate să înghețe

- Advertisement -spot_img
Must Read

O colonie în care se estimează că trăiau peste 100 de lilieci a fost pur și simplu ciopârțită, o parte din animalele protejate de lege fiind tăiate cu drujba în cadrul unei acțiuni de toaletare executată în parcul Sub Arini, din Sibiu. Cele care au scăpat de drujbă au fost abandonate, în condițiile unor temperaturi exterioare foarte scăzute. Un sibian aflat în plimbare, alertat de zgomotele scoase de animalele rănite, a descoperit situația și a anunțat o asociație de protecție a animalelor sălbatice. În cursul nopții trecute, reprezentanții asociației, împreună cu un medic veterinar, au reușit să mai salveze 40 de lilieci.

Colonie de LILIECI, tăiați cu drujba, într-un parc din România. Animalele protejate de lege au fost lăsate să înghețe

Situația a fost semnalată la lăsarea serii din ziua de miercuri de către sibian unei asociații de protecție a animalelor sălbatice, Wilderness Research and Conservation, din București. Aceștia au contactat colaboratorii lor din Sibiu, care – însoțiți de un medic veterinar – au demarat rapid o acțiune de salvare a liliecilor care au scăpat de drujbă. În zona dinspre Aleea Călăreților, cei alertați au descoperit resturile unui stejar tăiat ”la metru”, impregnate pe alocuri cu sânge.

”Au intrat cu drujba direct în colonia de lilieci. Nu au anunțat pe nimeni, au tăiat, apoi au plecat și lăsat totul aici așa cum am descoperit. Când cei care tăiau copacul au văzut că ceva nu este în regulă acolo, că există o colonie de lilieci, ar fi trebuit să se oprească. Dar, nu, ei au continuat”, descrie George Mărginean, membru al asociației.

ACTUALIZARE 18:45 Direcția Silvică Sibiu este instituția care a gestionat acțiunea de toaletare a copacilor, în cadrul căreia o colonie de lilieci a fost tăiată cu drujba, supraviețuitorii fiind lăsați să înghețe. Acțiunea de toaletare are drept scop amenajarea unei ”poteci tematice dedicată iubitorilor de natură”. Ilie Troancă, directorul Direcției Silvice Sibiu, spune că muncitorii firmei angajată să realizeze lucrările pur și simplu ”atâta au priceput”.

În cursul nopții trecute, din bucățile de trunchi lăsate în mijlocul aleii din Sub Arini au mai salvat 40 de lilieci, după ce unul a degerat, iar alți doi au trebuit eutanasiați din cauza traumatismelor suferite. ”În această perioadă, liliecii intră într-o stare semilatentă. Unii, care au mai avut energie, și-au luat zborul, sperăm să își fi găsit adăpost, altfel pe gerul acela cu siguranță au înghețat. Alții au rămas, însă, în copacul doborât și tăiat mai apoi cu drujba”.

În noaptea trecută, o altă echipă a asociației a venit de la București pentru a verifica și în resturile rămase în picioare din copac dacă mai sunt lilieci în situația de a îngheța de frig. Nu au mai găsit, însă, alte exemplare. După ce au fost duși la cabinetul veterinar, liliecii care au supraviețuit au fost preluați de asociația din București și duși la Centrul de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice ”Visul Luanei”.

Solicitați, în parcul Sub Arini au venit și reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu. Iar dimineață, în cadrul anchetei deschise, aceștia au revenit însoțiți de polițiști.

”Este o listă întreagă de infracțiuni”

”Când se taie orice copac, trebuie stabilite motivele și împrejurările de către un expert. În cazul copacului despre care vorbim, un stejar din specie protejată, cred, acesta stătea deasupra aleii și, să spunem, era un pericol public. Din ce am văzut noi, copacul era scobit prin mijloc doar în porțiunea unde era colonia, în rest e sănătos. Iar expertul care a evaluat acest copac trebuia să își dea seama de potențialul situației văzând scorburile, precum și cantitatea semnificativă de guano lăsată de lilieci în zonă. În plus, îi și auzi: dacă faci zgomot, ei încep să se agite”, descrie George Mărginean.

Potrivit lui, în momentul în care a început acțiunea de toaletare a copacului, cu siguranță situația a devenit agitată în rândul coloniei. Iar muncitorii – care ar fi trebuit să fie alertați cel puțin de sângele rămas pe bucățile tăiate ”la metru” din trunchiul stejarului – ar fi trebuit să oprească lucrările și să ceară sprijinul unor asociații de profil. ”Noi avem program special pentru lilieci, de reabilitat, de salvat în situații de urgență și așa mai departe. Nu s-a întâmplat asta, au continuat să taie, după care au lăsat restul de lilieci să stea în frig”.

În stejarul tăiat exista și un cuib de albine sălbatice. ”Și acestea sunt protejate. Aia e, au distrus și ditamai fagurele”.

În cursul zilei de joi, reprezentanții asociației de protecție a animalelor au depus sesizări scrise atât în atenția polițiștilor, cât și a Gărzii Naționale de Mediu. ”Situația este de dosar penal, sunt cel puțin cinci legi încălcate aici. Vorbim doar de specii protejate, ceea ce au făcut este un dezastru”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Zbor nou pe ruta Cluj-Napoca – Castellon, din această vară

Comunicat de presă - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță introducerea noii rute Cluj-Napoca – Castellón, operate în premieră...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -