Cultul Creștin Penticostal din România a sărbătorit 100 de ani de la înființarea primei biserici penticostale din țara noastră, eveniment care a avut loc în localitatea Păuliș, județul Arad, în data de 10 septembrie 1922.
Centenarul Cultului Penticostal din România a fost sărbătorit cu un eveniment special la Câmpia Turzii (VIDEO)
În acest sens, Bisericile Penticostale din municipiul Câmpia Turzii au organizat un eveniment special la Casa de Cultură Ionel Floașiu, unde au participat sute de credincioși din zonă.
Cântăreți, Corul reunit la Bisericilor Penticostale, pastori, slujitori și invitați speciali au creat atmosfera specifică întâlnirilor din bisericile penticostale și mai presus de toate, Dumnezeu a fost slăvit și onorat de către cei prezenți.
Cuvântul de bază a fost ținut de cel care a fost Președintele Cultului Penticostal din România timp de 20 de ani, prof. Dr. Pavel Riviș Tipei.
De asemenea, la eveniment a participat și Primarul municipiului Câmpia Turzii, domnul Dorin Lojigan, care a avut un cuvânt de încurajare la unitate pentru creștinii prezenți. Dânsul consideră multiculturalitatea orașului Câmpia Turzii, un punct forte în dezvoltarea relațiilor sociale și interumane.
În aceste zile de sărbătoare, în care vom celebra 100 de ani de la deschiderea primei biserici penticostale pe teritoriul României, dorim să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni l-a dăruit în decursul acestui secol, în care Biserica Penticostală a trecut prin multe suferințe și perioade de persecuție, precum și pentru binecuvântările pe care El le-a revărsat din belșug peste noi.
În acești o sută de ani, cu ajutorul Duhului Sfânt, numărul bisericilor penticostale a crescut foarte mult. Astăzi, la Centenar, Cultul Creștin Penticostal numără peste 3300 de biserici și sute de mii de credincioși care-L glorifică pe Dumnezeu, în țară și în străinătate. Ne rugăm ca Dumnezeu să lucreze mai departe în țara noastră cu puterea Lui, să Își manifeste dragostea Lui peste poporul român și să binecuvânteze bisericile noastre, iar credincioșii penticostali să ducă mai departe Evanghelia către oamenii nemântuiți, împlinind porunca Domnului Isus de a propovădui Evanghelia la orice făptură.
Îi invităm cu drag, la aceste întâlniri, pe credincioșii penticostali din țară și din diaspora, precum și pe toți cei care doresc să ne fie alături la acest eveniment al Cultului Creștin Penticostal din România. Mai presus de toate, dorim ca în mijlocul nostru, la sărbătoare, să avem parte de prezența binecuvântată a Domnului nostru ISUS HRISTOS!, anunța BIROUL PERMANENT AL CULTULUI CREŞTIN PENTICOSTAL.