Județul Cluj se află sub avertizare cod galben sau după caz cod portocaliu de caniculă în următoarele zile, între 22 și 24 iulie.
CANICULĂ la Cluj: Recomandări din partea autorităților
Drept urmare, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, așa că pompierii clujeni vă reamintesc că pe timp de caniculă este stric interzisă folosirea focului pentru igienizarea terenurilor agricole. De asemenea, facem următoarele recomandări:
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
- Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
- Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc. mușețel, urzici);
- Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
Toate recomandările sunt disponibile în comunicatul de presă alăturat: ▶️ https://www.isucj.ro/comunicat-de-presa-2/