E Cod Portocaliu de viituri în județele din nord-vestul țării, începând din această după-amiază. Codul Galben de inundații a fost extins până duminică la miezul nopții.
Avertizare Cod Portocaliu de viituri în județele din nord-vestul țării
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis azi o nouă avertizare de Cod Portocaliu de risc de viituri, valabilă în intervalul 10.06.2023 ora 14:00 – 10.06.2023 ora 24:00, pe râuri din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Bega (judeţul Timiş) și Pogăniş (judeţul Caraş Severin).
De asemenea, hidrologii au extins avertizarea de Cod Galben de inundații până duminică, 11 iunie, la miezul nopții, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Bărcӑu, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Ialomiţa, Suceava, Moldova și Bistriţa.
Citeste si: METEO: Furtuni, ploi și vijelii în partea de vest a țării până vineri noaptea