O femeie din Bihor a fost dată în urmărire națională după o țeapă cu ceapă, în valoare de 120.000 de euro. Tânără a cumpărat ceapă din Polonia, însă s-a făcut că uită să mai achite și facturile. I s-a deschis dosar penal și a fost condamnată la pușcărie, însă nu s-a prezentat încă la peniteniciar, așa că a fost dată în urmărire națională.
Ardeleancă dată în urmărire generală după ce a dat o țeapă de peste 120.000 de euro cu … CEAPĂ din Polonia
În 2015, Adriana Ana Buda deținea o firmă pe numele său. În lunile aprilie, septembrie și octombrie ale acelui an, aceasta a cumpărat tone de ceapă, de la doi angrosiști de legume și fructe din Polonia. Pentru marfa importată, femeia urma să achite aproape 30 de facturi, în valoare totală de 123.000 de euro. Timpul a trecut și, pentru că nu s-a achitat de datorii, femeia a fost dată în judecată de cei doi angrosiști.
A urmat un proces, iar în 2021, Judecătoria Districtuală din Zamosc și, ulterior, Curtea de Apel Lublin au decis ca românca să fie condamnată la doi ani de închisoare cu executare. În cursul acestui an, scrie sursa citată, autorităţile judiciare din Polonia au cerut omologilor români recunoaşterea pedepsei și executarea ei într-un penitenciar din România.
Cererea a ajuns în luna septembrie la Curtea de Apel din Oradea, care a decis, pe 6 octombrie 2023, „executarea în regim de detenție pe teritoriul României a pedepsei de doi ani închisoare”, scrie Bihon.ro.
Citeste si: Țeapă nouă a la Cluj: 19 persoane au fost înșelate de așa-ziși vânzători de apartamente, în Cluj-Napoca