Consiliul Județean Sibiu a aprobat în ședința ordinară de joi, 29 martie, acordul de cooperare între Județul Sibiu din România şi Regiunea Wielkopolska din Republica Polonă. Acordul va fi semnat de președinta Daniela Cîmpean și de Mareșalul Regiunii Wielkopolska, MarekWoźniakîn cursul lunii mai. În baza relațiilor bilaterale româno-poloneze, următoarea acțiune va consta în deplasarea a doi consilieri din aparatul propriu al Consiliului Județean Sibiu, Direcția Strategii, Proiecte, laun program de stagiu la Consiliul Regional Wielkopolska. Temele propuse în cadrul acestui schimb de experiență vizează implementarea fondurilor europene, agricultura și dezvoltarea zonelor rurale, precum și cultura.
”Prin acest acord de parteneriat ne propunem realizarea unor proiecte şi activităţi comune în mai multe domenii precum administrația publică, cultură, turism, educație, cercetare şi inovare, economie, în special industriile creative, sănătate, politici sociale, agricultură și dezvoltare rurală, patrimoniu culinar, produse regionale. De asemenea, intenționăm să promovăm schimbul de experiență și de bune practici în aceste domenii, precum și dezvoltarea sustenabilă și echilibrată a comunităților celor două regiuni”, arată președinta Daniela Cîmpean.
Până în prezent, relațiile dezvoltate de Consiliul Județean Sibiu cu Regiunea Wielkopolska
au inclus invitarea și participarea unor angajați ai Consiliului Județean Sibiu împreună cu reprezentanții producătorilor localila un eveniment cu specific gastronomic și agricol, desfășurat la Poznań, în luna septembrie 2017. Este vorba despre Forumul anual al Rețelei Europene Patrimoniu Culinar Regional – Network of Regional CulinaryHeritage Europe. Demn de remarcat este faptul că rezultatele administrației poloneze în acest domeniu sunt semnificative și constituie exemple de bună practică pentru Consiliul Județean Sibiu, care le poate valorifica.
Ca urmare a prestației reprezentanților județului Sibiu, Regiunea Wielkopolska a oferit Consiliului Județean Sibiu oportunitatea de participa și în acest an în cadrul Forumului Internațional Anual al Rețelei Europene Patrimoniu Culinar Regional în perioada 29.09 – 1.10.2018 (http://www.smaki-regionow.pl/en/).