Accident MORTAL la Dej. Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața

Un tânăr a murit într-un cumplit accident produs noaptea trecută la Dej, iar un altul este în comă la spital, după un accident produs la Fizeșu Gherlii

Primul accident s-a produs în cursul nopții pe strada Bistriței din municipiul Dej. Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la fața locului cu două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.

La fața locului au fost dislocate două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.

Pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, cu șoferul în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme încarcerat înăuntrul acestuia.

Tânărul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost extras de urgență și predat echipajului SAJ, care a început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. Concomitent s-a efectuat transportul acestuia la spital.

Ulterior a fost declarat decesul tânărului de către medicii din cadrul Spitalului Municipal Dej.

“Tânărul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost extras de urgență și predat echipajului SAJ, care a început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. Concomitent s-a efectuat transportul acestuia la spital. Ulterior a fost declarat decesul tânărului de către medicii din cadrul Spitalului Municipal Dej.”, transmite ISU Cluj.

*

Un tânăr în comă și alți trei grav răniți la Fizeșu Gherlii

Un alt accident grav s-a produs câteva ore mai târziu între localitățile Sântioana și Fizeșu Gherlii.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ. Echipajele operative au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta.

“Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, au primit primul ajutor calificat la fața locului, dintre care unul era în stare critică. Acesta a fost intubat către echipajul medical, fiind apoi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, echipajele SMURD și SAJ au transportat și ceilalți trei tineri, care au solicitat îngrijiri medicale, la spital. Conform primelor evaluări, aceștia din urmă erau în stare de conștiență și erau cooperanți.”, transmite ISU Cluj.

Citeste si: „Fugi în curtea școlii” a reînceput la Cluj-Napoca. Vezi locațiile și programul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This