Accident în satul Mera din comuna clujeană Baciu
Accidentul s-a produs aproape de miezul nopții în satul Mera. Două mașini s-au izbit frontal. Autoturismele au fost distruse aproape în totalitate în urma impactului violent.
ISU Cluj:
„La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și Garda Aghireșu. Aceștia s-au deplasat cu două autospeciale cu modul de descarcerare.
La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD și unul al Serviciului Județean de Ambulanță. Două persoane au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”.
Masinile implicate au fost un Logan taxi si un Mercedes. Soferul vinovat ar fi fost baut.
IPJ Cluj:
„Din cercetările preliminare ale polițiștilor s-a constat că un conducător auto de 29 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa în direcția municipiului Zalău a intrat în coliziune cu un autovehicul condus din sensul opus, de o femeie de 39 de ani, din același județ.
A rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere de 38 de ani, din autoturismul acesteia.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătoarea auto a fost de asemenea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.”