Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați, joi dimineață, să intervină la un accident rutier petrecut pe raza localității Cășeiu, în care au fost implicate două autovehicule, unul dintre acestea răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului, scrie someseanul.ro
Accident grav în Cășeiu. Un șofer tânăr și 3 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale
”Echipajele noastre au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a fost avariată ușor și o autoutilitară. De asemenea, echipajele medicale au acordat îngrijiri unui bărbat de 20 de ani și unui minor. Cei doi vor fi transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți”, au transmis cei de la ISU Cluj.
Conform IPJ, în jurul orei 11.45, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1C, în localitatea Cășeiu.
”Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Gherla, care conducea o autoutilitară înspre Dej, ar fi acroșat un autoturism ce se afla în depășirea sa, condus de un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, atutoturismul a fost proiectat în afara părții carosabil, răsturnându-se”, au precizat reprezentanții IPJ.
Potrivit sursei citate, atât conducătorul auto de 20 de ani, cât și cei 3 pasageri, cu vârste de 14 și 15 ani, aflați în autoturismul tânărului au necesitat îngrijiri medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În continuare se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și pentru luare măsurilor legale.