Vineri, 14 iunie, a avut loc gala de deschidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Derulat în perioada 14-24 iunie în multiple locații, TIFF.23 le oferă clujenilor și turiștilor un vast program pentru toate vârstele – programul poate fi consultat aici: https://tiff.ro/
A început o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca – TIFF 2024
Evenimentul s-a deschis cu momente de acrobație spectaculoasă, muzică și dans. Și a strâns în același loc vedete, regizori, critici de film și pasionați.
Oamenii s-au bucurat, vineri seară, în Piața Unirii din Cluj -Napoca, de un spectacol care a inaugurat ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Nicu Alifantis a urcat pe scenă, iar o trupă de acrobați și dansatori din Belgia a întregit spectacolul.
A urmat filmul de deschidere, Dogman, ultimul semnat de regizorul Luc Besson. Construit ca un puzzle, filmul recompune, prin flashback-uri, destinul tragic al lui Doug, un tânăr aruncat în copilărie, de tatăl abuziv, în cușcă, la câinii de luptă pe care îi antrena.
Duminică, 16 iunie, de la ora 17:00, fanii o vor putea întâlni în TIFF Lounge din Piața Unirii pe actrița Jojo T. Gibbs din Dogman, thrillerul despre răzbunare și izbăvire semnat Luc Besson prezentat în deschiderea oficială a festivalului. Este doar primul eveniment cu intrare liberă găzduit de TIFF Lounge, dintr-o serie foarte generoasă programată pentru cele 10 zile.
Evenimentul este sprijinit financiar de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.


