4.627 de absolvenți clujeni ai claselor a XII-a vor susține, începând de AZI probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat

La nivelul județului Cluj, potrivit datelor înregistrate, 4.627 de candidați (4279 din promoția curentă și 348 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină probele scrise ale examenului național de bacalaureat în această sesiune.  Din totalul candidaților, 3.287 sunt de la unități de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca, iar 1.340 de candidați sunt din celelalte municipii ale județului.

4.627 de absolvenți clujeni ai claselor a XII-a vor susține, începând de AZI probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat

Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română-proba E.a), urmată marți, 2 iulie 2024, de proba scrisă obligatorie a profilului–proba E.c). Joi, 4 iulie 2024, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării–proba E.d), iar vineri, 5 iulie 2024 va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă–proba E.b).

În județul Cluj, desfășurarea probelor scrise, din cadrul sesiunii iunie–iulie a examenului național de bacalaureat 2024, este organizată în 17 centre de concurs.

Comisia județeană de organizare a examenului național de bacalaureat din cadrul I.Ș.J. Cluj a aprobat 87 de solicitări, privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform procedurilor în vigoare, care vizează: prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise; redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului de către candidat unui profesor asistent, de altă specialitate, decât cea la care se desfășoară proba respectivă, utilizarea instrumentelor compensatorii de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, picht și magnifier, prezența interpreților în limbajul mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, respectiv susținerea probelor scrise în spital.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli este permis în intervalul orar 7:30-8:30.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (telefoane, tablete, căști, smartwatch etc). Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de către aceștia ori de către alți candidați. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Elementul de noutate al acestei sesiuni a examenului național de Bacalaureat constă în faptul că, la finalul fiecărei probe de examen, lucrările elevilor sunt scanate și încărcate în platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, fiind evaluate, aleatoriu, de către profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00-18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Dragi candidați, mâine începe un examen important pentru viitorul vostru, pe care unii îl veți promova cu note mari, alții cu note mai mici, alții poate nu veți reuși acum, dar asta nu înseamnă că sunteti mai puțin valoroși ca oameni. Examenul acesta evaluează nu cât sunteți de buni, ci cât știți la acest moment să rezolvați subiectele pe care le veți primi.  Acest examen nu evaluează omenia, generozitatea, altruismul, puterea voastră de a merge mai departe și toate valorile pe care școala s-a străduit să vi le transmită și de care veți avea nevoie în viață.  Indiferent de rezultatele acestui examen, eu am încredere în voi și știu că nu veți renunța să promovați în sesiunile viitoare, pentru a avea cât mai multe șanse de reușită în viață. Cred în potențialul vostru și sunt convinsă că veți fi iubiți și sprijiniți de cei dragi, indiferent de rezultat. De aceea, vă doresc să abordați cu încredere acest examen, să vă concentrați pe citirea cu atenție a subiectelor și pe rezolvarea lor, să nu vă lăsați distrași de factori externi, de comportamentele greșite care promovează calea ușoară de a reuși în viață, pentru că viața ne-a demonstrat că nu este așa și că nu veți putea reuși, decât printr-o foarte bună pregătire, prin cunoștințe temeinice și o atitudine corectă.

Îmi exprim deplina apreciere față de generația voastră, care a reușit să se adapteze și să performeze, indiferent de provocările prin care a trecut pe parcursul celor patru ani de liceu.  Până la urmă, aceste situații demonstrează că viața nu este simplă, că este o luptă continuă și că învățăm și ne maturizăm din fiecare experiență, nu întâmplător examenul de bacalaureat este numit examenul maturității. Tuturor, mult succes!”, a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.               

Informații utilie cu privire la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024 sunt disponibile, accesând următorul link: https://www.isjcj.ro/bacalaureat-2024/

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2023_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264.

Citeste si: Inspectoratul Școlar Județean Cluj a aprobat Proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This