La aniversarea a 201 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, polițiștii clujeni, alături de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, au sărbătorit în mijlocul comunității și au fost onorați cu prezența cetățenilor la activitățile desfășurate.
201 ani de la atestarea documentară a Poliției Române. Cum sărbătorește IPJ Cluj?
În Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 11.00, au fost organizate ateliere de expoziție, prezentări de tehnică, printre care au putut fi observate mijloacele tehnice utilizate de polițiștii rutieri sau specialiștii criminaliști, autospecialele din dotarea serviciilor, dar și momente de exerciții demonstrative oferite de polițiștii din cadrul structurilor de acțiuni speciale și ordine publică.
Fiind prezente foarte multe grupuri de elevi, polițiștii au profitat de moment și le-au dat câteva sfaturi privind educația rutieră, astfel că aceștia au primit la final pliante cu recomandări și materiale informative.
Reprezentanții Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au susținut activități preventive și, totodată, au răspuns curiozităților legate de profesia de polițist, explicând elevilor care sunt primii pași către cariera de polițist, precum și condițiile esențiale necesare pentru a deveni polițiști.
Micuții au rămas încântați de atelierele de expoziție și demonstrațiile oferite de „mascați” și echipajele chinotehnice, rămânând cu amintiri inedite, iar noi ne-am bucurat să fim înconjurați de zâmbetele lor.
Au fost atenți, receptivi și au înțeles că polițiștii sunt prietenii lor.
La mulți ani polițiștilor români! La mulți ani, Poliția Română”
Citeste si> BOMBĂ în cazul Culiță Sterp. Manelistul era și DROGAT când a produs accidentul. Poliția Cluj confirmă!